MODIFICĂRI ESENȚIALE ÎN PRIMA CASĂ 2017

MODIFICĂRI ESENȚIALE ÎN PRIMA CASĂ 2017

Prima Casă 2017 vine cu o serie de modificări esențiale față de anii trecuți. Pentru acest an au fost prevăzute garanții în valoare de 2,5 miliarde de lei și intră în vigoare condițiile care favorizează cu o sumă garantată mai mare locuințele mai noi de cinci ani sau cele care au trecut prin renovări capitale. Implicit, pentru aceste locuințe crește și plafonul finanțărilor pe care băncile pot să le ofere. În aceste condiții, este încurajată o creștere a calității locuințelor achiziționate de către cumpărătorii eligibili care accesează programul Prima Casă.

În curând, băncile vor primi și fondurile pentru demararea programului, respectiv 2,5 miliarde de lei, sumă care se traduce în finanțări de 5-6 miliarde, în condițiile în care locuințele mai noi de cinci ani beneficiază de un cuantum mai mare al garanției.

Acestă diferențiere a garanției în funcție de vechimea imobilului este premiera introdusă în programul Prima Casă 2017. Astfel, locuințele noi care au fost recepționate cu cel mult cinci ani înainte de depunerea solicitării, dar și cele care au fost consolidate în acest interval vor beneficia de cuantum de 50% al garanției. Locuințele care depășesc cinci ani de la recepție și cele a căror lucrări de consolidare sunt mai vechi de acest prag vor beneficia de o garanție mai mică, respectiv 40%.

Astfel, creditele pentru achiziția de locuințe noi sau consolidate ajung până la 66.500 de euro. Aceeași sumă maximă poate fi accesată și pentru locuințele aflate în construcție sau care urmează să fie construite de către solicitanții de credit pe cont propriu. Clădirile ridicate prin asociații vor beneficia de un plafon mai ridicat, respectiv 71.250 de euro, cu o garanție care rămâne la cota de 50%.

Locuințele construite de stat prin Agenția Națională pentru Locuințe rămân eligibile pentru programul Prima Casă 2017, informează Money.ro.

În 2016 statul a acordat garanții de 2,94 miliarde de lei, iar în urma unor redistribuiri de fonduri rămase din 2015, valoarea celor aproape 33.000 de garanții acordate anul trecut a ajuns la 3,1 miliarde de lei, ceea ce se traduce în credite în valoare de 6,2 miliarde de lei.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *