Ciupala Alin Daniel, un om de valoare pentru cultura campineana

29.04.2024

Ciupala Alin Daniel, un om de valoare pentru cultura campineana

Daniel Alin Ciupala, un om de valoare pentru cultura campineana 

Astazi va prezentam o alta personalitate a orasului Campina, un om cu o cultura foarte bogata, un pretuit profesor, scriitor si muzeograf. Numele sau este Daniel Alin Ciupala iar in randurile urmatoare va invitam sa aflati povestea sa de viata si felul in care a impactat viata orasului Campina si nu numai.

Care este povestea lui Daniel Alin Ciupala?

La varsta mea, am o poveste destul de lunga. Am intrat in al noualea deceniu de viata. Noua decenii de viata petrecute aproape absolut in Campina. Am radacini adanci in orasul acesta. Am informatii despre strabunici, bunici, parinti. Am avut in viata mea sansa sa copilaresc in vacante la Provita de Sus. 

La Provita de Sus locuia bunicul meu patern care a fost decorat de doua ori de regii Romaniei, cu o decoratie pentru razboiul Balcanic din 1913 si cu o decoratie pentru Marele Razboi in care el a luptat si a cazut prizonier si a stat doi ani intr-un lagar din nordul Germaniei. 

I-am gasit scrisorile catre bunica, emotionante. „Draga Ioana, afla ca sunt bine, sunt prizonier in Germania si am dreptul la un pachet. Du-te la nenea Gheorghe…” Nenea Gheorghe era mai bine plasat aici in Campina, avea un restaurant, ii mergea destul de bine. „…sa te ajute si sa imi pui niste mezeluri, ata de cusut bocancii, mai multe pachete de tutun.” Si cand l-am intrebat, pentru ca nu a fumat niciodata, a zis „pai nu, schimbam tutunul cu altii care dadeau painea. Erau fumatori patimasi care sacrificau ratia de paine ca sa aiba o tigara.” 

A fost un om deosebit bunicul meu, a facut case in sat foarte frumoase. 

Era un om cu maini de aur, toata casa este facuta de el, de la temelie la acoperis, pe care le impodobise cu turnulete, cu pasarele care stateau cioc in cioc. 

Acolo mi-am trait vacantele si mi-au ramas niste amintiri fabuloase despre ei, despre viata lor, despre farmecul pe care il avea satul Provita de Sus, unul din cele mai frumoase sate din jurul orasului. 

Profesia si pasiunea pentru istorie

Mai tarziu, am mai avut o ocazie pentru ca eram pasionat de istorie. Am mers la examen la facultatea de drept unde intr-o perioada erau si 40 de candidati pe un loc. Examenul era prea dur, am incercat o data si nu am reusit. 

Apoi am dat la istorie si am ales un loc potrivit pentru aceasta facultate, la Iasi. Si Iasiul este un loc care m-a umplut de amintiri, una mai interesanta ca alta. 

Am avut o viata lunga si nu totdeuna lina. Si nici eu nu am fost totdeauna de performanta. Cand ma analizez uneori ma detest. Dar cand ma compar, parca as fi multumit, cand ma compar cu alti cunoscuti si amici din generatia noastra. 

O viata lunga, in care am reusit sa fac o casa, am reusit sa cresc 3 copii, si zic ca i-am crescut bine, pentru ca si-au facut cariere stralucite. 

Am fost patimas indragostit de plante si de copaci si de arbori si mi-am facut in jurul casei o gradina care seamana cu o dumbrava de padure. Am in gradina tot ce vrei: mesteceni uriasi, un tei mai mare decat teiul lui Eminescu de la Copou, flori, arbusti, e gradina mea. Cand stau in ea parca as fi Robinson pe o insula pustie. Nu ma deranjeaza nimeni in universul pe care mi l-am creat.

Pasiunea pentru a anticariat e legata probabil de faptul ca la bunicul meu la Provita erau destule carti ramase de la copii lui. Intr-o carte veche, un fel de manual de scoala de Petre Ispirescu „Povestea Unchiasului Sfatos” am gasit foarte multe capitole de istorie antica. Acolo am invatat mitologia, din povestile lui Petre Ispirescu, basme populare si cred ca din momentul in care am inceput sa cunosc capitole de istorie mi-a intrat asa in suflet, am facut o pasiune. In scoala am avut o profesoara extraordinara, doamna Negoescu care mi-a canalizat dorinta de a studia istoria. 

Castelul Peles, locul pe care il cunoaste in amanunt

Dupa ce am terminat lucrarile la casa, care au durat peste 20 de ani, pentru ca a fost construita pe etape si nu am mai avut cheltuieli asa de mari, lucrand din 1990 la Sinaia la muzeul Peles ca muzeograf, m-am imprietenit cu un anticar care avea un magazin chiar langa Palas. Cand plecam de la serviciu, zi de zi ma opream la domnului Puiu, cumparam cate un obiect, mai conversam cu el si treptat am inceput sa capat chiar o manie sa adun tot felul de obiecte care nu pot sa le consider de patrimoniu dar care au valoare destul de mare. Patrimoniul la noi e de 3 categorii: obiecte cu valoare internationala, obiecte cu valoare nationala si obiecte mai putin valoroase dar placute care se numesc bunuri culturale. Eu am obiecte din toate cele 3 categorii enumerate obiecte, care pot sta cu cinste intr-un muzeu.

In ce fel sunteti implicat in dezvoltarea comunitatii?

Am avut tot timpul relatii bune cu Casa de Cultura, unde am avut un prieten apropiat, Constantin Radu care a ramas pomenit pe o usa „Sala Constantin Radu”, in amintirea lui. A fost un om care a facut mult pentru cultura campineana. 

Mai recent doamna Alexandra Ionita cu care am colaborat foarte bine. Ii dictam capitolele pentru carte Alexandrei. Ea mi-a scris foarte mult din ultima carte „Campina un oras cu strazi pe care campinenii nu trec niciodata”. Am ales locurile pitoresti ale orasului, pe care campinenii nu le cunosc. 

Am avut relatii cu primarii, cu unii din ei bune cu unii mai putine bune si cu unii proaste. Din 1990 pana in prezent putini primari au facut cinste orasului nostru. De exemplu domnul Tiseanu a facut lucruri foarte bune in fiecare mandat. De la el se vede cate ceva. De exemplu cele doua lacuri care au devenit curate, frumoase; bulevardul pe care l-a ingrijit si l-a dezvoltat sa mearga pana spre Prahova, intrarea in Campina.

O mostenire lasata orasului, prin carti

Am scos 8 carti facute de mine si doua in colaborare. O trilogie „File de cronica” cu povestile legate de viata unor campineni care a avut intamplari deosebite pe parcursul vietii. 

Cartea care probabil este cea mai complexa despre complexul muzeal de la Sinaia „Peles, simbolul regalitatii”, este o carte in care se spune aproape totul despre Peles, o istorie care este mai putin cunoscuta. 

Apoi mai sunt cartile legate de Campina si de copilaria mea „Campina pe vremea bunicilor nostri” care e plina de evocari despre traiul acela simplu, al oamenilor de la tara. Am si o lucrare foarte buna, completa, despre Regina Elisabeta.

Ce impact credeti ca aveti in comunitate si in vietile oamenilor?

Eu lucrand la muzeu, m-am indepartat de meseria mea, care era de profesor de istorie si de limba si literatura romana. As putea sa spun ca satisfactie am avut de la fostii mei elevi, carora eu nu le-am predat istoria care atunci era destul de plicticoasa. Le-am spus tot ce tinea de trecutul glorios al tarii noastre, am evocat legende, personaje. 

Raman surprins cand ma intalnesc cu cate unul si imi spun „De la dumneavoastra stiu de ce se numeste Bucurestiul asa”. Deci ma bucur ca elevii mei ma apreciaza. 

Nenorocirea cand ai o varsta ca a mea este ca prietenii mei s-au dus. Ies in oras, as face un circuit, m-as opri sa mai schimb o vorba, nu am cu cine sa vorbesc, nu mai cunosc lumea. Ma bucur de o oarecare popularitate. In ultima vreme tin conferinte la libraria ElStar care a devenit un centru cultural foarte important in Campina. 

Care sunt planurile de viitor care implica comunitatea?

Nu mai am nici un plan. La ora actuala nu mai fac planuri de perspectiva. Ma bucur de fiecare zi pe care o mai parcurg. Fiecare zi e o cucerire din putinul timp care mi-a mai ramas.

Multumiri 

Multumim domnului Daniel Alin Ciupala care ne-a facut onoarea sa ne impartaseasca o frantura din cunostintele pe care le detine. Agentia Imobiliara Matos apreciaza si sustine oamenii de valoare ai comunitatii!